Forfang sparge gheața la Lake Placid. Germania câștigă etapa pe echipe

Weekend-ul maraton nord-american și-a desemnat câștigătorii. Dacă în competiția feminină, Nika Prevc a obținut două victorii de etape categorice, la masculin, victoriile au fost obținute de Johann Andre Forfang si Daniel Tschofenig. Victoria oarecum surprinzătoare a Germaniei din etapa pe echipe mixte a completat spectacolul din Lake Placid.

Prima deplasare non-europeană din sezon și singura de pe continentul american a debutat cu probleme. Prima etapă feminină, programată vineri seară, a fost reprogramată după calificările masculine, din cauza problemelor cu vântul care puternic. De altfel, weekend-ul a pus probleme în toate zilele, dar fără să pună un impact semnificativ asupra desfășurării celorlalte competiții.

Ziua de sâmbătă a început bine pentru Johann Andre Forfang. Norvegianul a reușit în sfârșit să spargă gheața și să rupă blestemul locurilor 2, obținând prima victorie de etapă în acest sezon. Evoluția de 130.5 metri din prima manșă l-a dus pe primul loc la jumătatea competiției, iar în ciuda evoluției mai slabe din manșa secundă (121 metri), a reușit totuși să își păstreze avantajul. Prin evoluțiile din această săptămână, Forfang a urcat în Cupa Mondială pe locul 4, propulsând încredere înainte competițiilor din Norvegia din perioada următoare: Campionatele Mondiale și Raw Air. Cea mai bună evoluție a manșei secunde i-a aparținut lui Marius Lindvik, 130 metri, și un salt de pe locul 13 până pe locul 4 final. Între cei doi norvegieni, s-au aflat austriecii Hoerl și Tschofenig.

Mai târziu în acea seară, etapă pe echipe mixte a avut o câștigătoare oarecum surprinzătoare. Germania a câștigat însă meritat, aflându-se într-o luptă în care și-a împărțit momentele de dominație cu Norvegia (locul 2) și Austria (locul 3). Surpriză plăcută ar fi echipa gazdelor, americanii terminând etapa pe locul 5, după Slovenia, și în fața Finlandei, Poloniei și Japoniei. Germania, în formula Agnes Reisch, Philipp Reimund, Selina Freitag și Andreas Wellinger a câștigat ultima etapă pe echipe mixte a sezonului, iar cu două victorii din cele 3 etape mixte în sezon, echipa germană se anunță o pretendentă reală la aurul în proba pe echipe mixte din cadrul Mondialelor de Schi Nordic de la Trondheim.

Duminică, Daniel Tschofenig (127m, 132,5m) a reluat seria victoriilor, recuperând punctele din Cupa Mondiale pierdute cu o zi în urmă în fața lui Jan Hoerl. În condițiile în care Hoerl a terminat al doilea, diferența dintre cei doi a ajuns iarăși la 203 puncte. Locul al treilea i-a revenit lui Anze Lanisek, slovenul aflat în revenire de formă va fi cu siguranță unul din numele de urmărit la Campionatele Mondiale. 

Weekend-ul următor, Cupa Mondială merge în Japonia, la Sapporo, ultima săptămână înaintea Campionatelor Mondiale de la Trondheim.